Pâinea „plată” include o multitudine de tipuri de pâine diferite unele de altele, dar sunt întotdeauna relativ subțiri, variind de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri grosime. Această pâine, a cărei origine este foarte veche, după cum demonstrează descoperirile din Mesopotamia, Egiptul antic și civilizația Indus, au fost probabil primele alimente procesate ( Ivica, 2017).
Pâinea plată prezintă numeroase avantaje față de pâinea „mare” și voluminoasă în contextul unei economii de subzistență, când fiecare resursă trebuie raționalizată. De exemplu, pâinile pot să fie obținute din cereale, altele decât grâul, pseudocerealele sau leguminoasele, permițând utilizarea producțiilor locale durabile din terenuri marginale. Nu necesită să fie în cuptor coapte deoarece pot fi gătite pur și simplu acoperind cu nisip și
brazi sau așezând pe un metal sau o placă de teracotă așezată pe foc. În plus, pâinea plată poate servi ca mâncare, conținând mâncare în interiorul lor și ca o lingură / furculiță deoarece cu o bucată de pâine plată, este posibil să scoateți porții de mâncare dintr-un recipient ( Antonella, 2019).
Pâinea este cel mai important produs alimentar pe bază de grâu produs în întreaga lume. Prima pâine a fost pregătită acum mai mult de 12.000 de ani în trecut. Constatările arată că egiptenii, Grecii, romanii și babilonienii au consumat pâine multe decenii. Pâinea este cunoscută pentru o importanță nutriție globală, furnizarea unei surse importante de vitamine, fibre alimentare, proteine, antioxidanți și micronutrienți. Este produs din aluat fermentat, practic făcut din făină de grâu, drojdie și apă. (Vahid, 2016).
Răspândirea pâinilor plate a urmat același traseu precum cerealele pornind de la semilună fertilă. De acolo, pâini plate s-au răspândit în zona mediteraneană (Africa de Nord, insula Sardinia și Spania de coastă), peninsula Arabică și subcontinentul indian, apoi spre zona balcanică și caucaziană regiune, până în Xinjiang. În ciuda originii lor străvechi, în prezent, aceste pâini tradiționale sunt încă produse și apreciate în aceleași zone și sunt extinse în continuare în alte țări după migrațiile moderne (Harlan, 1998).
Pâinile plate au urmărit substanțial aceeași cale a cerealelor (grâu și orz), pornind de la semiluna fertilă. De acolo, pâinile plate s-au răspândit spre vest în jurul Mediteranei, în Africa de Nord și sudul Europei, spre nord de-a lungul peninsulei anatolice până în Balcani și până în Asia Centrală și la est spre India. În întreaga peninsulă arabă se găsesc legături cu un alt centru de origine agricolă din Etiopia, care contribuie la unele culturi indigene, inclusiv sorg, teff și grâu tetraploid pigmentat. ( Antonella, 2019).
Mai mulți aditivi pot fi adăugați la făina de grâu-drojdie-apă pentru a crește durata de valabilitate a pâinii și pentru a îmbunătăți capacitatea blatului, calitatea, percepția senzorială, reținerea sau chiar valoarea nutritivă, fructe și nuci (cum ar fi stafide, nuci și alune), semințe (cum ar fi mac, chimen și susan), sare, zaharuri, lipide, lapte, ou, condimente și amidonuri. În ultimele decenii, mulți cercetători au lucrat la adăugarea de diferiți aditivi la aluatul de apă de drojdie-de-drojdie. Coelho și Salas-Mellado (2015) au adăugat semințe de chia la formularea pâinii de grâu. Aceștia au redus aportul de acizi grași saturați în noua formulă. De asemenea, multe studii s-au referit la încorporarea unor tipuri de făinii care nu au grâu pentru procesul de fabricare a pâinii. De exemplu, 30% din făina de grâu a fost înlocuită cu făina de cartof dulce în procesul de fabricare a pâinii Cardenas și Colab, au arătat că există nodiferent în calitatea proteinelor sau proprietățile senzoriale ale pâinii cu cartofi dulci. Potențialul fabricării pâinii cu compozit de flori de grâu-chia a fost investigat de Coelho și Salas-Mellado (2015). Pâinile iraniene tradiționale și etnice sunt renumite pentru gustul, calitatea și soiurile lor.
